Mulţi cercetători cred că un pasaj din Mahabharata nu descrie o bătălie obişnuită între două armate şi mai degrabă un conflict atomic modern în sensul în care îl înţelegem astăzi. Această operă indiană de 200.000 de versuri, compusă acum aproximativ 3.500 de ani, povesteşte evenimente care au avut loc cu mii de ani înainte.

În lucrare găsim referinţe concrete la tehnologii caracteristice secolului XX care nu ar fi putut fi cunoscute de autorii săi. Atunci? Opera a fost tradusă pentru prima oară în 1884 în Europa, fiind considerată de către cercetători ca fructul imaginaţiei fertile al unui scriitor din Antichitate. În realitate, studiind cu atenţie textul său, cercetătorii şi-au dat seama că aveau în mâini o reconstrucţie care nu putea fi legată doar de domeniul imaginar.

În Mahabharata, se face referire la maşini zburătoare şi la care cu două etaje cu numeroase ferestre care proiectau flăcări roşii şi care zburau precum cometele. Între altele, textul propune descrierea unui eveniment distructiv care, pentru unii, ar fi cel care a distrus Atlantida şi, care, pentru alţii, aminteşte de efectele unui război atomic.

Iată un extras: “Un singur proiectil, încărcat cu toată puterea Universului. O coloană incandescentă de fum şi de flăcări, strălucitoare ca zece mii de sori, s-a ridicat în toată splendoarea (…). Era o armă necunoscută, o rază din fier, un gigantic mesager de moarte care a redus în cenuşă popoarele din Vrishnis şi Andakas (…). Cadavrele erau carbonizate în asemenea hal încât era imposibil de a le recunoaşte. Părul, unghiile lor au dispărut, blidurile şi obiectele au rămas deformate şi păsările au devenit albe, în câteva ore toate alimentele comestibile erau infectate! Arma a ucis numeroşi războinici, cai şi elefanţi, care şi arme ca şi cum ar fi fost vorba de frunze uscate măturate de vânt”.