La sfârşitul anului 1347, şi-a făcut apariţia în Europa un flagel care nu mai fusese cunoscut din sec. VI: ciuma. Din lumea musulmană şi până pe bătrânul continent, ciuma a decimat populaţiile şi a fragilizat structurile sociale.

Bacilul ciumei

Ciuma este provocată de o bacterie al cărui purtător este şobolanul, fără însă ca acesta să fie afectat. Bacilul lui Yersin se transmite la om printr-un parazit comun pentru două specii: puricele. Bacilul ciumei a fost descoperit în 1894 de Alexandr Yersin.

Boala are două forme:

Ciuma bubonică: pe corp apar pete negre la nivelul ganglionilor şi se umflă în acelaşi timp cu creşterea febrei. Moartea sau vindecarea intervine la trei zile după apariţia primelor simptome. Sub această formă, ciuma este mortală în 70% dintre cazuri. Oamenii au botezat această formă ciuma neagră.

Ciuma pulmonară: atacă căile respiratorii şi este mortală în 100% din cazuri. Această formă este cea mai contagioasă. Nu există niciun vaccin contra acestei boli.

Un parcurs lung

În timpul lui Carol cel Mare, ciuma s-a răspândit în toată Europa dar a dispărut apoi total din Occident cât şi din Orient, în mod miraculos.

În cursul asediului Caffei, mongolii, atinşi de ciumă i-au contaminat pe genovezi. Italienii care au ajuns la Constantinopol, au propagat imediat boala. Iar de aici s-a răspândit la Messina, apoi la Marseille prin intermediul galerelor care au debarcat în noiembrie 1347. Aici, a făcut prăpăd. Zeci de locuitori au murit în cel mai scurt timp. Ciuma a provocat un dezastru imens.

Răspândirea ciumei

Din Marseille, flagelul s-a răspândit către tot restul Franţei şi imediat în toată Europa. Ciuma a atins Parisul în iunie 1348 apoi a atins sudul Marii Britanii şi Flandra.

Portul Marseille în timpul ciumei din 1720. Lucrare de Jacques Rigaud. Sursă foto Wellcome Images, Wikipedia.

Iarna a adus o acalmie după care, în primăvara lui 1349, a continuat răspândirea sa. Această epidemie a ucis mult şi este cu atât mai problematică cu cât este recurentă. Dar epidemia din 1348 nu este decât prima apariţie a unui flagel care va reveni la intervale neregulate la aproximativ fiecare zece ani, tip de peste un secol.

Panica şi ispăşirea

Populaţia nu era conştientă că răul de care suferea era datorat unor cauze naturale. În asta ea vedea un semn de furie venit din partea lui Dumnezeu şi-i căuta pe vinovaţi.

Inevitabil, grupurile marginale ale societăţii au fost desemnate rapid ca victime ale ispăşirii. Iar primele ţinte au fost evreii. Acuzaţi de-a fi otrăvit puţurile, evreii au fost supuşi furiei generale şi masacraţi repetat în Franţa, în Elveţia şi în Germania.

Catolicii au organizat pelerinaje pentru a îmbuna divinitatea. Acum şi-au făcut apariţia “flagelaţii” în public, ca formă de penitenţă. Papa Clement al VI – lea a incitat fidelii la mai multă moderaţie şi i-a condamnat pe flagelaţi în octombrie 1349.

Consecinţele demografice ale ciumei

Ciuma a făcut să dispară în câteva luni, între o treime şi jumătate din populaţia europeană. Este dificilă o estimare mai precisă. Doar registrele de botezuri şi de înmormântări au permis de a se observa dimensiunea dezastrului.

Dar toate calculele cresc cu minim 40% din decese în fiecare sat. Cei bogaţi şi mai bine hrăniţi sunt totuşi mai puţin atinşi de flagel. Cel mai grav este faptul că copiii nu mai reprezintă o prioritate ceea ce va avea grave consecinţe asupra demografiei pentru anii următori. La asta putem să adăugăm foamea şi războiul. În acest secol foarte tulbure, moartea este omniprezentă.

Din punct de vedere economic, consecinţele ciumei sunt cât se poate de grave. În lipsă de oameni, există o totală dezorganizare a producţiei. Câmpurile sunt aproape abandonate ca şi sate întregi. Sunt peisaje dezolante, triste. Mâna de lucru se rarefiază pretutindeni şi domneşte inflaţia.

Trebuie atinsă a doua jumătate a sec. XV pentru ca impactul flagelului ciumei să fie în parte reparat.