Într-o inscripţie din al şaselea an al domniei sale, Sargon al II-lea declară că a incendiat Izirtu, capitala ţării mameenilor şi că a pus mâna pe oraşele Zibia şi Armaid. El spune, vorbind de rebelul Ulusunu, manneean: „Izirtu, oraşul său regal, Izibeia şi Armaid, puternicele sale fortăreţe, le-am luat şi le-am incendiat”.

Recent, la Ziwiya, s-a descoperit un tezaur compus din obiecte de aur şi de fildeş. Localitatea poate fi identificată cu vechea Zibia sau Izibia, aflată la 40 km Est de Sakkiz, la Sud de lacul Urmiya.

Zibia nu este astăzi decât o colină abandonată, străpunsă de grote şi pe flancurile căreia se remarcă resturi de ziduri. În vârful acestei coline păstorii au descoperit tezaurul! A fost însă imediat jefuit, tăiat în bucăţi, împărţit între locuitorii satului vecin şi dispersat, de unde şi greutatea de a se regăsi toate obiectele pe care le-a conţinut.

Sargon al II-lea cu un demnitar. Bazorelief de pe un perete din palatul lui Sargon al II-lea de la Dur Sharukin, în Asiria (azi Khorsabad, Irak). Muzeul Louvre, Paris. Sursă Jastrow, Wikipedia.

Actual, tezaurul cuprinde un mare pectoral ornat cu două linii de animale şi de fiinţe fabuloase care se îndreaptă, în fiecare registru, către un arbore al vieţii central, o teacă de pumnal, dar pumnalul nu există, un colier, un fel de colan ornat cu capete de animale ieşite mult în relief, fragmente de veşminte din aur din mai multe cufere, mari capete de leu şi de păsări, un vas din aur, un şnur gros din ciucure şi mici obiecte, cercei de urechi, ornamente de haine, elemente de coliere, ace etc. Fildeşurile, ca cele de la Arslan Tash, au decorat un mobilier, pat sau scaun.

Aceste obiecte, descoperite împreună într-o cutie din bronz, sunt produse de acelaşi artist? De fapt, s-au descoperit forme şi motive decorative care aparţin diverselor arte pe care le cunoaştem, arta asiriană recentă, arta din Zagros şi arta animalieră numită scită foarte bine caracterizată.

Pe pectoral se observă bine monştrii, arborii vieţii care sunt net asirieni, animale care aparţin artei din Zagros şi alte animale, cu ochi globulari, care nu se regăsesc decât în arta sciţilor şi care erau total necunoscuţi în arta asiriană. În plus, cerbul de pe o plăcuţă de aur este un element decorativ tipic sciţilor.

Tezaurul de la Ziwiya este un ansamblu de obiecte disparate, provenind din ţări diferite, dar reprezentând arta practicată în ţara manneenilor la o anume epocă, arta animalieră din Zagros cu tot ceea ce comportă mesopotamian, amestecată sau însoţită de elemente împrumutate din Asiria vecină şi de alte elemente care reprezintă împrumuturi făcute posterior prin arta pe care o numim scitică.

Când a fost fabricat tezaurul din Ziwiya? După reunirea de animale şi imaginare care ornează elementele sale, se poate propune net sec. IX î.e.n. din timpul imperiului lui Assurbanipal. Dar cum se poate explica prezenţa animalelor tipic scitice pe un pectoral manneean din sec. IX înainte de Christos?

Probabil că trebuie coroborată cu originea artei scitice. M. Dussaud spune că „arta scită este o derivată a artei asiriene aşa cum s-a practicat în provinciile de la marginea Asiriei propriu-zise, trecând prin Zendjirli şi Tell Hallaf”. În ceea ce priveşte descendenţa artei asiriene în Manai, provincie de graniţă a Asiriei propriu – zise, este un grup de stiluri zise „din Luristan”, dar care sunt manneene. Dar arta sciţilor are o altă caracteristică.

Ziwiya, de aparenţă absolut scitică, sunt pure de orice influenţă asiriană. Ele reprezintă arta manneeană, după cum o arată micile obiecte de folosinţă comună.

Este însă evidentă că o civilizaţie puternică cum era cea asiriană îşi lăsa amprenta asupra artei din ţările vecine, cum ar fi arborii vieţii asirieni şi decorurile de măşti cu coarne.

Manai, regiune muntoasă situată la Sud şi la Est de lacul Urmiya, cuprinzând teritoriile Sa´im – Kal´e şi Sakkiz, era aproape de Kurdistanul de astăzi. Încă de la începutul primului mileniu înaintea erei noastre populaţia sa a ales să treacă de la viaţa agricolă la o viaţă urbană organizată. Analele asiriene menţionează cu admiraţie gradul înalt de civilizaţie la care a ajuns Manai.

Oraşele sale sunt descrise şi reprezentate în sculpturi pe pereţii palatului de la Khorsabad. Sargon vorbeşte de zidurile lor duble, de găurile adânci, de turnurile care flanchează porţile, de cazematele interioare, de „locuinţele somptuoase” manneene, de un palat şi de stâlpii înalţi din lemn de chiparos mirositor. Casele particulare, toate prevăzute cu coloane de chiparos, sunt descrise ca „construite cu artă”. Oraşele erau înconjurate de grădini plantate cu arbori mari şi viţă – de – vie irigată prin intermediul gropilor derivate din canale „la fel de largi ca Eufratul”.

Ştim că Rusas al II-lea din Urartu, atunci când şi-a construit un templu nou în capitala sa, a folosit „artizani abili” manneeni. Mai târziu, după ce Manai a trecut sub dominarea mezilor, apoi a perşilor, Darius Achemenidul, în harta de construcţie a palatului de la Susa, scria că „aurarii care au lucrat aurul erau mezi şi egipteni”.

Această cultură urbană, pe care mezii au adoptat-o când au fondat Ecbatana, în 678 î.e.n., se baza pe cultura Manai. Dar cum s-a transformat arta manneeană în artă scitică?

Sciţii aparţineau rasei iraniene. Locuiau în stepele din Turkestanul rus actual şi au scăpat în mare parte de a influenţa civilizaţia materială asiro – babiloniană. Între secolele IX – VII î.e.n., sciţii au intrat în contact cu civilizaţiile asiriană şi manneeană. Nu s-au întrebat de lumea complicată a Asiriei, plină de zei şi de demoni ci au preferat arta mai simplă a celor din Manai, probabil apropiată de spiritul lor de nomazi.

Când sciţii au invadat Sudul Rusiei şi s-au stabilit acolo i-au vânat pe cimerieni, în secolele VII sau VIII î.e.n., şi s-au prezentat lumii cu această artă manneeană, puternic influenţată de arta asiriană.