Muntele Athos („Muntele Sfânt”), este o peninsulă muntoasă situată la est de Halkidiki. Este celebru pentru cele 20 de mănăstiri ortodoxe care s-au stabilit aici din sec.X, unde trăiesc aproximativ 2.200 de călugări.

Republica monastică a Muntelui Athos formează o comunitate theocratică autonomă confirmată prin drept internaţional de către tratatul de la Lausanne în 1923. Toate celelalte stabilimente monastice (comunităţile cenobitice sau săteşti numite schituri, Kellia) se află sub dependenţa uneia din aceste douăzeci de mănăstiri şi nu pot pretinde titlul de mănăstire.

Călugării care trăiesc pe Muntele Sfânt nu depind de Biserica din Grecia, ci de Patriarhatul ecumenic de la Constantinopol. Altă particularitate specifică: nicio femeie nu este admisă aici.

Conform tradiţiei, numele muntelui vine de la gigantul Athos, care, în timpul bătăliei care i-a opus pe zeii giganţilor, ar fi aruncat o stâncă mare peste Poseidon. Aceasta a devenit muntele actual. O altă tradiţie inversează rolurile: Poseidon a aruncat stânca peste Athos. În realitate, numele vine de la rădăcina indo – europeană ath, care înseamnă probabil „cap” sau „culme”. Muntele Athos are forma unui om.

Peninsula Athos se scufundă în Marea Egee pe o lungime de aproximativ 57 km, având o lărgime de 7 – 10 km. Forma sa este alungită fermă la vest de Golful Singitic şi are un promontoriu stâncos pe teritoriul său din nord, Capul Arapis. Înălţimea este de 2033 m şi se situează în sudul peninsulei, la poalele căruia se găseşte Capul Nymphalon. Este practic acoperit de păduri.

Începând cu sec. IV, călugării sihaştrii au început să se stabilească pe această peninsulă. Dar abia în sec. VII găsim o urmă mai sigură. În această perioadă, împăratul Constantin al IV-lea a dat teritoriul de la Athos călugărilor care se stabiliseră aici. Duceau o viaţă de pustnici în peşteri sau în apropiere de mare. Nicio urmă de viaţă comunitară. Persecuţia iconoclastă nu atinsese peninsula. Dar în timpul expansiunii Islamului, incursiunile arabilor au tulburat liniştea pustnicilor.

Împăraţii din dinastia macedoneană au asigurat protecţia călugărilor şi au contribuit la asigurarea viitorului peninsulei. Sfântul Atanasie Athonitul a fondat mănăstirea Marea Mănăstire Ortodoxă de pe Muntele Athos în anul 963.

Împăratul Ioan I Tzimiskes a dotat-o cu o constituţie în 971; de atunci, Muntele Athos este recunoscut cu titlul de republică monastică independentă. Primul tipic care a reglementat organizarea vieţii monastice pe Muntele Athos a fost elaborat în 972.

Capitala Sfântului Munte este oraşul Karyes. Casele sale sunt adunate în jurul bisericii Protaton, închinată Maicii Domnului, care este considerată ca stareţa tuturor celor care locuiesc aici. În această biserică se păstrează icoana Fecioarei Axion Esti.

Foto de Fingalo, sursă Wikipedia.

Sfânta Comunitate este un organ deliberativ, care reuneşte 20 de reprezentanţi din cele 20 de mănăstiri. Aceasta are sediul la Karyes. Sfânta Epistasia, care numără patru călugări, este organul executiv. Cele 20 de mănăstiri sunt de fapt împărţite în cinci grupe de patru care guvernează împreună pentru un an apoi cedează locul grupei următoare.

Mănăstirea Marea Lavra de pe Muntele Athos a fost fondată de Sf. Atanasie Atonitul în anul 953, cu ajutorul lui Nichifor al II-lea Focas. La originile monahismului, fiecare călugăr trăia în celula sa în timpul săptămânii şi în comunitate sâmbăta seara, duminica şi în zilele de sărbătoare, deoarece mesele sunt luate în comun.

Apoi, mănăstirile s-au îmbogăţit şi multiplicat. Fondatorul (persoană privată, împărat, patriarh) a reglementat statutele şi funcţionarea mănăstirii prin tipic. Greaca este limba oficială şi limba greacă bizantină este limba liturgică a mănăstirilor greceşti, dar în anumite mănăstiri sunt folosite şi alte limbi:

• rusa la Sf. Pantelimon (35 de călugări)
• sârba la Hilandar (46 de călugări)
• bulgara la Zografu (15 călugări)
• româna la schiturile de la Prodromou şi Lacou (64 călugări).
• Cândva era folosită georgiana la Iveron (mănăstirile iberice) şi latina la mănăstirile amalfitainilor, azi în ruină (numită astfel pentru că a fost fondată de călugării ortodocşi italieni originari din Amalfi).

Accesul pe Muntele Athos este reglementat de un act de trecere (diamonitrion) eliberat de autorităţile locului sfânt, cu care turiştii se pot îmbarca pe vasele cu destinaţia Muntelui Athos. Accesul nu se face decât pe mare din portul Dafni, situat pe coasta de vest a peninsulei între mănăstirile Xeropotamou şi Simonopetra. O barieră desparte partea monastică de restul insulei. Regula numită abaton le interzice femeilor de a pune piciorul pe Muntele Sfânt.