Pe colina care străjuieşte golful Oistin din Antile, se poate zări un cavou gol de aproape 200 de ani. El se află întotdeauna în stare perfectă însă rămâne gol din simplul motiv că orice coşciug ar fi depus acolo va fi imediat deplasat, întors şi pus în poziţiile cele mai stranii. Faptele sunt relativ simple şi descrise cu meticulozitate de numeroşi martori. Totul se găseşte încă în arhivele britanice, atât în cele ale insulei Barbados cât şi la Londra, inclusiv măsurătorile, crochiurile şi declaraţiile făcute sub jurământ. Mult mai simple sunt posibilele explicaţii.

Cutremure de pământ? Au fost câteva, dar nu îndeajuns de importante şi n-au avut efecte asupra altor cavouri din cimitir. Inundaţii? Cimitirul se găseşte pe o înălţime şi, de altfel, toate cavourile sunt intacte. Dar să aflăm faptele.

Kmusser, autor harta, Wikipedia.

Cavoul datează din prima jumătate a sec. XVIII. Ca toate cavourile din epocă din acelaşi cimitir, el a fost construit în parte în subsol, într-o excavaţie a rocii şi două treimi din zidurile construcţiei este deci din piatră, cu o dală mare servind drept boltă şi o uşă formată dintr-o piatră grea tăiată, cimentată şi sigilată după fiecare îngropare. Cavoul a fost ridicat de o familie pe nume Elliot. Primul decedat care a fost introdus aici a fost cu certitudine o femeie, Thomasina Goddard, la 31 iulie 1807.

Nu se ştie însă de ce a fost îngropată aici doamna Goddard sau dacă familia Elliot mai exista în acea perioadă. Mai mult, nu se ştie dacă cavoul a trecut apoi în proprietatea familiei Chase. Dar se ştie că la 22 februarie 1802, o fetiţă, Mary Ann Maria Chase, fiica onorabilului Thomas Chase, a fost îngropată şi ea acolo.

Cavoul a fost deschis din nou la 6 iulie 1812, pentru a primi corpul neînsufleţit a lui Dorcas Chase, sora mai mare a lui Mary Ann. Celelalte două coşciuge erau la locul lor. O lună mai târziu, la 9 august 1812, Thomas Chase a decedat şi a fost condus la cavou. Atunci s-a descoperit că sicriele celor două surori nu doar fuseseră deplasate, dar păreau să fi fost răvăşite şi chiar lăsate de-o parte şi de alta a cavoului. Cel al lui Mary Ann era în colţul opus, în picioare într-un unghi. Familia era neliniştită şi îngrozită. A cerut explicaţii însă nimeni nu le-a putut da. Totul a fost pus în ordine şi, ca de fiecare dată, cavoul închis şi sigilat. Puţin câte puţin, s-a uitat incidentul care putea pus pe seama personalului care îngrijea cimitirul.

Lordul Combermere

Au trecut patru ani şi un băiat, Samul Brewster Ames Chase, a murit. La 25 noiembrie 1816, s-a deschis din nou cavoul, de data asta în prezenţa membrilor familiei. Toate sicriele, cu excepţia celui al doamnei Goddard, se aflau puse aiurea, dispuse în toate sensurile! Două luni mai târziu, cavoul a fost deschis din nou pentru un alt Brewster care fusese ucis în timpul unei certe. De data asta, toate coşciugele erau răsturnate! În fine, la 17 iulie 1819, doamna Thomasina Clarke a fost condusă la cimitir. Încă o dată, toate sicriele erau răvăşite.

Lordul Combermere, guvernatorul insulei, reprezentanţii justiţiei şi o mulţime de oameni veniseră să asiste la funeralii. Cavoul a fost mai întâi observat de arhitecţi. Orice cale de acces se făcea doar prin uşă, dar cimentul şi sigiliul nu fuseseră atinse! Guvernatorul a cerut ca sicriele să fie puse în ordine, apoi să se pună nisip pe solul cavoului şi a asistat el-însuşi la închiderea şi punerea noilor sigilii. Toate sicriele au fost certificate ca fiind în bună stare, mai puţin cel al doamnei Goddard, măcinat, care a fost depozitat într-un colţ. Planurile şi crochiurile amplasamentului precis al celorlalte sicrie s-au făcut înainte de închiderea cavoului.

Opt luni mai târziu, trecătorii vorbeau de zgomotele surde auzite în cimitir. Fără ezitare, Lordul Combermere a convocat autorităţile religioase, pe reprezentanţii armatei, arhitecţii cu schiţele lor, zidarii şi, la 18 aprilie 1820, s-a deschis cavoul în prezenţa familiei Chase. În interior, toate sigiliile au fost găsite intacte. Pe nisipul fin, nu exista nici cea mai mică urmă, obiectele erau la locul lor… Dar toate sicriele erau puse unul pe altul, unele cu capul în jos sau sprijinite de zid!

Îngrozită, familia Chase a abandonat în cele din urmă cavoul, pe care l-au considerat a fi bântuit. Sicriele au fost mutate în alt cavou.